86. Ce impact are pre-tratamentul asupra aderenței stratului galvanizat?

Atunci când pre{0}}tratamentul folosește „metoda cu solvent (topire)”, suprafața țevii de oțel poate dezvolta diverse probleme: depuneri reziduale de oxid de fier din spălarea insuficientă cu acid, acumularea de ioni de hidrogen din cauza supra-acidării, îndepărtarea incompletă a contaminanților de ulei, aderența sării de fier, negru de fum necurățat și inhibitori de coroziune, concentrație scăzută de solvent din cauza excesului de solvent, exces de solvent, concentrație scăzută de solvent din cauza excesului de solvent impurități, stagnarea solvenților, arderea-solvenților, îndepărtarea parțială a solventului și deficiența de uscare a solventului. Acești factori au ca rezultat fie placarea omisă, fie o acoperire pseudo-zinc cu doar un strat de zinc pur și fără un strat de fier-aliaj de zinc subiacent, compromițând în cele din urmă performanța de aderență.
Când pre-tratarea folosește „metoda de reducere a gazului de protecție”, suprafața țevii de oțel trebuie să fie supusă unei activări de reducere completă pentru a obține fier pur înainte de formarea reacției cu zinc a unui strat de fier-aliaj de zinc. Necontrolarea adecvată a compoziției gazului de protecție, a punctului de rouă, a temperaturii cuptorului și a condițiilor de etanșare poate duce la o oxidare sau o reducere insuficientă, ducând fie la lipsa acoperirii, fie la un strat de zinc-numai fără stratul de aliaj dorit. Acest lucru poate provoca crăpare sau decojire în timpul proceselor de îndoire sau de lucru la rece. În consecință, similar cu „metoda fluxului”, aderența slabă devine predominantă. În galvanizarea la cald-prin scufundare folosind „metoda fluxului”, fluxul de clorură de amoniu pe suprafața zincului topit tinde să inducă fragilitate și desprinderea stratului de acoperire.